Home, sweet home!

Ne credem oameni deştepţi pentru că, se pare, avem şcoli mai bune decât alte ţări. Ne credem importanţi pentru că se zice că am avea o cultură bogată şi tradiţii. Se pare că avem monumente şi relief cât multe alte ţări la un loc.
Pffff! Suntem nişte nimicuri!
Avem câţiva olimpici care sunt trataţi cu spatele. Nici măcar o cameră locuibilă, într-un cămin nu pot primi. Scolile sunt jalnice, cu cărţi şi alte materiale didactice de când era bunica o copilă iar noi învăţăm după sistemul vechi, în care un profesor dicta din carte iar elevii, silitori, îşi rupeau degetele scriind. La examene copiem pentru că ori nu suntem în stare să reproducem cu cuvintele noastre ceva ce ni s-a predat ori profesorul este suficient de încuiat încât să vrea să îi scrii în lucrare şi greşelile făcute în manualul pe care, obligatoriu, l-ai cumpărat.
Apoi ne angajăm. Dacă te numeri printre olimpici, ai şansa să devii cel mai bun în domeniul respectiv şi să te respecte toţi pentru că depind de tine (când zic "respect", evident nu mă refer la acel respect de care ne zic mama şi tata. Mă refer la linguşeli şi pup-în-curism). Dacă te numeri printre cei cu tupeu şi cu ceva înclinaţii spre succes atunci tot respectul! Clar va fi greu, dar minunat. Dar dacă te numeri printre cei cu o cantitate prea mare de bun simţ sau cu o cantitate prea mică de încredere în sine, atunci vei fi mâncat. Căci, la urma urmei, cel mai puternic va supravieţui.
Unii muncesc toată viaţa şi strâng bani cu gândul ca, la un moment dat, se vor plimba şi ei prin ţara lor minunată. Şi ajung să nu vadă nimic. Dacă se duc cu maşina personală, nu prea pot vedea mare lucru deoarece, pe lângă faptul că trebuie să fie atenţi la drumul plin de şoferi idioţi, trebuie să mai fie atenţi şi la gropile mari cât craterele de vulcan (exagerare intenţionată). Dacă se duc cu trenul, cresc şansele să fie nevoiţi să îşi ia sicriele cu ei pentru că, dacă e vară se dilată şinele, daca e iarna, se contractă. Dacă plouă se inundă, dacă e secetă se încing toate. Si dacă nu e nici una de mai sus, cu siguranţă e cineva din compartiment care are fobie de orice formă a apei.
Apoi, presupunând că ai ajuns întreg la destinaţie, vei observa că nu prea e o destinaţie. Ori eşti frânt după drumul înterminabil, ori e închis pentru că restaurează (de vreo 2 ani), ori e deschis dar nu poţi vedea tot, ori e foarte scump, ori îţi fură careva geanta, ori nu mai aparţine statului român şi nah...te conformezi.
Şi uite aşa olimpicii se duc în alte ţări să "studieze" şi rămân acolo, cei care vor o carieră se duc în alte ţări să muncească şi rămân acolo, cei care vor să călătorească se duc şi vizitează două ţări cu banii pe care i-ar da vizitând jumătate din ţara asta.
M-am săturat de cei care se plâng. M-am săturat şi de mine pentru că mă plâng. Părerea mea e că suntem pierduţi. Ne-au luat-o înainte ţări muuuult inferioare nouă. Pentru că, pur şi simplu, ne încăpăţânăm să evoluăm prin căi scurte şi nesigure decât să evoluăm pe calea cea mai lungă, adică cea corectă.
M-am hotărât! Demisionez! Si plec!